.jpg)
joi, 10 noiembrie 2011
vineri, 30 septembrie 2011
plansul pruncilor
"Plansul pruncilor este plansul lui Dumnezeu, in dorul Lui de a fi iubit si in durerea Lui de a iubi fara raspuns. Un prunc este numai daruire pt. ca el poate fi ignorat, ranit si nu poate raspunde decat prin plans. Pruncia este frumusetea integrala care se daruieste fara sa ceara nimic in schimb, ca izvorul care daruieste apa, chiar daca nimeni nu e acolo pt. a o bea, sau ca surasul si mireasma florilor care exista indiferent de privitor. Pruncul este frumusetea inlacrimata a lumii. El este dependent de iubirea parintilor, el trebuie invelit, incalzit, hranit la san, iubit fara incetare ani de zile pana cand va deveni de sine lucrator. Asadar, pruncia este starea de rai a lumii, pt. ca in ea nu este nici o urma de egoism, separare sau individualism, ci iubire impartasita si dependenta reciproca a persoanelor in Dumnezeu. Daca la toate vietuitoarele din lume, puiul devine independent dupa relativ scurt timp, puiul de om este neputincios multa vreme aratand firea lui comunionala, dependenta de Dumnezeu si necesitatea iubirii jertfelnice pt. viata. Pruncul este icoana smereniei daruitoare, a dependentei totale, a fragilitatii feciorelnice si a iubirii integrale. Ratiunea de a fi a pruncului este acea de a raspandi iubire si frumusete. Dumnezeu isi asuma conditia de prunc pt. a arata infinitatea iubirii Sale daruitoare si smerenia Sa atotputernica. "Prunc te-ai facut pt. mine Cel ce esti vechi de zile; curatirii Legii Te impartasesti, Preacuratule Dumnezeu, ca sa imi incredintezi mie trupul cel din Fecioara"-(din trop. Intampinarii Domnului- 2 feb.)...Pruncia ca viziune luminoasa a iubirii este asadar criteriul teologic fundamental pt. accederea in lumea cea nevinovata a Treimii: "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu "-Matei-5,8 ; 'De nu va veti intoarce si nu veti fi ca pruncii nu veti intra in Imparatia lui Dumnezeu"(Matei18,3)-" diac. dr. Istrati Ioan Valentin.
joi, 29 septembrie 2011
miercuri, 28 septembrie 2011
sfinti militari ai Bisericii ortodoxe
Achindin din Nicomidia, ostaş, † 20 apr. 303;
Adrian din Nicomidia, general, † 26 aug. 303-305;
Adrian, fiul împăratului traco-roman Probus, † 26 aug.;
Aglaie, împreună cu cei treizecişinouă de ostaşi mucenici din Sevastia Armeniei, † 9 martie 320;
Agapie, ostaş, † 3 nov. în vremea împăratului Decie;
Anatolie Stratilatul, † 23 aprilie 303;
Andrei Stratilatul, † 19 aug. 303-305 şi cei două mii cinci sute nouăzecişi trei de ostaşi împreună cu dânsul;
Andrei din Mesopotamia, ostaş, † 18 mai 250;
Anichit din Nicomidia, ofiţer, † 12 aug. 305;
Antonin din Nicomidia, ostaş, † 20 apr. 303;
Attic, împreună cu Agapie mai sus amintit şi cu Evdoxie, Carterie, Istrucarie, Pactobie, Nictopolion şi alţi douăzecişiunu de ostaşi martiri, † 3 nov. cca. 320;
Azi, făcătorul de minuni, ostaş, † 19 nov. 303-305;
Calistrat din Cartagena, ostaş, † 27 sept. 304;
Chelsie din Egipt, fiu de guvernator, † 8 ian. 303;
Chesarie din Nicomidia, ostaş, † 20 apr. 303;
Chindeas / Candea din Durostorum (sudul Dobrogei), ostaş, 20 nov. 303;
Chiriac, fratele Sf. Orentie, ostaş, † 25 iunie 303-305;
Chiril din Durostorum, ostaş, † 20 nov. 303;
Ciprian din Italia, fiu de guvernator, 10 mai 310;
Claudie tribunul din Roma, † 19 mart. 283;
Cleonic din Amasia (Pont), ostaş, răstignit, 3 mart. 304;
Codrat, ostaş, † 4 martie 274;
Codrat, slujitor împărătesc, † 21 apr. 303;
Constantin din Efes, ofiţer, † 4 aug. 250;
Cristofor din Nicomidia, ostaş, † 20 apr. 303;
Dada din Durostorum, ostaş, † 28 apr. 286;
Dasie din Durostorum, ostaş, † 20 nov. 303;
Dimitrie izvorâtorul de mir, guvernatorul Sarunei, † 26 oct. 303;
Dorotei din Nicomidia, dregător împărătesc, † 28 dec. 278;
Elefterie cubicularul, † 4 aug. 304; Elefterie cubicularul, † 15 dec., sec. III;
Emilian din Durostorum, ostaş, 18 iulie 362;
Eudoxie, ostaş, † 3 nov., sec. III;
Evcarpion din Nicomidia, ostaş, † 18 mai 300;
Evdoxie, dregător împărătesc, 6 sept. 303;
Eventie din Antiohia Siriei, ostaş, 9 oct., sec. IV;
Evsignie din Antiohia Siriei, ostaş, † 5 aug. 362;
Exacustodian din Efes, ofiţer, † 4 aug. 250;
Farmachie din Anatolia, ostaş, † 25 iunie 303-305;
Faust, ostaş, † 12 iulie 303-305;
Firm din Anatolia, ostaş, † 25 iun. 303-305;
Gheorghe din Cappadocia 23 apr. 303;
Gordie din Cesareea Cappadociei, ofiţer, † 3 ian. 314;
Ieraclie ostaşul, † 22 oct., sec. III;
Ipolit din Roma, ostaş, † 10 aug. 258;
Isidor din Chios, ostaş, † 14 mai 251;
Isihie singliticul, general, † 2 martie 303-305;
Istucarie, ostaş, † 3nov., sec. III;
Iust din Roma, ostaş, † 14 iul., sec. IV;
Cei 200 de ostaşi mucenici - cu Hristofor mucenicul - , † 9 mai 250 ş. a. m. d.
Adrian din Nicomidia, general, † 26 aug. 303-305;
Adrian, fiul împăratului traco-roman Probus, † 26 aug.;
Aglaie, împreună cu cei treizecişinouă de ostaşi mucenici din Sevastia Armeniei, † 9 martie 320;
Agapie, ostaş, † 3 nov. în vremea împăratului Decie;
Anatolie Stratilatul, † 23 aprilie 303;
Andrei Stratilatul, † 19 aug. 303-305 şi cei două mii cinci sute nouăzecişi trei de ostaşi împreună cu dânsul;
Andrei din Mesopotamia, ostaş, † 18 mai 250;
Anichit din Nicomidia, ofiţer, † 12 aug. 305;
Antonin din Nicomidia, ostaş, † 20 apr. 303;
Attic, împreună cu Agapie mai sus amintit şi cu Evdoxie, Carterie, Istrucarie, Pactobie, Nictopolion şi alţi douăzecişiunu de ostaşi martiri, † 3 nov. cca. 320;
Azi, făcătorul de minuni, ostaş, † 19 nov. 303-305;
Calistrat din Cartagena, ostaş, † 27 sept. 304;
Chelsie din Egipt, fiu de guvernator, † 8 ian. 303;
Chesarie din Nicomidia, ostaş, † 20 apr. 303;
Chindeas / Candea din Durostorum (sudul Dobrogei), ostaş, 20 nov. 303;
Chiriac, fratele Sf. Orentie, ostaş, † 25 iunie 303-305;
Chiril din Durostorum, ostaş, † 20 nov. 303;
Ciprian din Italia, fiu de guvernator, 10 mai 310;
Claudie tribunul din Roma, † 19 mart. 283;
Cleonic din Amasia (Pont), ostaş, răstignit, 3 mart. 304;
Codrat, ostaş, † 4 martie 274;
Codrat, slujitor împărătesc, † 21 apr. 303;
Constantin din Efes, ofiţer, † 4 aug. 250;
Cristofor din Nicomidia, ostaş, † 20 apr. 303;
Dada din Durostorum, ostaş, † 28 apr. 286;
Dasie din Durostorum, ostaş, † 20 nov. 303;
Dimitrie izvorâtorul de mir, guvernatorul Sarunei, † 26 oct. 303;
Dorotei din Nicomidia, dregător împărătesc, † 28 dec. 278;
Elefterie cubicularul, † 4 aug. 304; Elefterie cubicularul, † 15 dec., sec. III;
Emilian din Durostorum, ostaş, 18 iulie 362;
Eudoxie, ostaş, † 3 nov., sec. III;
Evcarpion din Nicomidia, ostaş, † 18 mai 300;
Evdoxie, dregător împărătesc, 6 sept. 303;
Eventie din Antiohia Siriei, ostaş, 9 oct., sec. IV;
Evsignie din Antiohia Siriei, ostaş, † 5 aug. 362;
Exacustodian din Efes, ofiţer, † 4 aug. 250;
Farmachie din Anatolia, ostaş, † 25 iunie 303-305;
Faust, ostaş, † 12 iulie 303-305;
Firm din Anatolia, ostaş, † 25 iun. 303-305;
Gheorghe din Cappadocia 23 apr. 303;
Gordie din Cesareea Cappadociei, ofiţer, † 3 ian. 314;
Ieraclie ostaşul, † 22 oct., sec. III;
Ipolit din Roma, ostaş, † 10 aug. 258;
Isidor din Chios, ostaş, † 14 mai 251;
Isihie singliticul, general, † 2 martie 303-305;
Istucarie, ostaş, † 3nov., sec. III;
Iust din Roma, ostaş, † 14 iul., sec. IV;
Cei 200 de ostaşi mucenici - cu Hristofor mucenicul - , † 9 mai 250 ş. a. m. d.
sf mare mucenic dimitrie izvoratorul de mir
Parintele Filothei si Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir
Un "urias " duhovnic grec , sfant la randul lui povesteste cu multa uimire de sine cum l-a jutat Sfantul Dimitrie cel Izvorator de mir, intr-un moment din viata sa ....este vorba de Parintele Filothei Zervakos, ucenicul Sfantului Nectarie , si care la randul lui este un mare facator de minuni.
"Am mers la cladirea Administratiei din Tesalonic, spune parintele Filothei, si paseam pe un coridor.Un ofiter turc m-a vazut si m-a intrebat ce caut. I-am spus: Vreau sa vorbesc cu pasa. -Despre ce sa vorbesti?". Am sa-i spun ceva",i-am raspuns."-Eu sunt reprezentantul pasei",i mi zise: Spune-mi ce vrei. Daca esti reprezentantul pasei, spune-mi de ce nu ne lasati sa mergem in Sfantul Munte?" Mi-a raspuns pe un ton aspru: Nu-ti voi da tie socoteala". Atunci i-am zis cu indrazneala:Nu sunteti oameni buni, sunteti nedrepti. De vreme ce nu suntem vinovati cu nimic,de vreme ce nu suntem raufacatori si actele noastre sunt in regula,nu vad motivul pentru care ne impiedicati si ne necajiti.Cum sa traim intr-un loc necunoscut si strain? Daca voi ati fi mers in Grecia,v-ar fi placut sa va faca ce ne faceti voi noua acum?
Cuvintele acestea l-au iritat, s-a maniat si a inceput sa sune cu putere clopotetelul. S-au adunat imediat 30-35 de ostasi si ofiteri , care m-au prins si m-au dus in Turnul Alb. Ce aveau de gand cu mine,nu stiu. Poate sa ma intemniteze. Cu toate acestea, eu nu m-am infricosat deloc, nu mi-am pierdut curajul. Imi parea rau numai ca nu mi-au spus nimic impotriva credintei mele(incat sa ocarasc credinta lor si sa micenicesc). Insa nadajduiam ca acolo unde ma vor duce, ma vor provoca intr-un fel.
Si pe cand paseam pe calea muceniciei, l-am rugat pe Sfantul Dimitrie sa mijloceasca la Domnul ca sa ma invredniceasca sa am moarte muceniceasca, desigur daca asta era voia lui Dumnezeu; iar daca nu este, sa ma izbaveasca din mainile acelor atei, barbari, varsatori de sange si salbatici.
Dupa ce am inaintat putin,iata ca a si aparut un superior de-al lor, care le-a vorbit in limba turca. Ce le-a spus n-am inteles. Acel turc le-a vorbit cu manie si i-a izgonit. Indeosebi pe acel ofiter care m-a arestat cu toiagul in umar. Dupa ce i-a alungatpe toti, s-a apropiat de mine cu o privire vesela si m-a lovit usor cu mana pe umar, incredintandu-ma unui ostas cuminte din Ioanina.I-a dat porunca sa ma duca pe vaporul grecesc "Mikali" care ancorase in portul din Tesalonic,pentru a ma putea intoarce in Grecia.
Intrucat nu stiam cine a fost cel care venise si daduse porunca, l-am intrebat pe astas. Mi-a spus ca era pasa. L-am intrebat: Si de ce l-a lovit pe ofiterul acela?. "L-a lovit si l-a mustrat -mi-a zis- pentru ca te-a osandit la moarte fara sa-i ceara voie". Si unde ma duceau? "In Turnul Alb, mi-a raspuns.Te duceau sa te execute. Acolo ii duc pe cei condamnati la moarte si pe altii, pe care-i lasa sa moara de foame, de sete si de duhoare.
Abia mai tarziu a aflat parintele Filothei adevarul, de la prietenul sau, avoact in Tesalonic. Acest avocat l-a auzit intr-o zi pe ofiterul pasei, care a marturisit cu exactitate ce-i spusese pasa in legatura cu asta.
"Intr-o zi , a zis pasa, pe cand dormeam linistit, in camera mea a intrat Sfantul Dimitrie, imbracat in haine de conducator de osti, inarmat si mi-a spus poruncitor si cu privire aspra:"Trezeste-te imediat ,imbraca-te,incalta-te si du-te in strada...din oras ca sa eliberezi un tanar, pe care un ofiter de-al tau la osandit la moarte. Dupa ce il vei elibera si scapa de la moarte, sa-l trimiti pe vaporul Mikali, care se afla in port si se pregateste sa plece. M-am grabit asadar,l-am scapat si l-am trimis in Grecia."
Atunci am inteles, a zis parintele Filothei, ca izbavitorul meu de la osanda cu moartea a fost marele Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir."
Un "urias " duhovnic grec , sfant la randul lui povesteste cu multa uimire de sine cum l-a jutat Sfantul Dimitrie cel Izvorator de mir, intr-un moment din viata sa ....este vorba de Parintele Filothei Zervakos, ucenicul Sfantului Nectarie , si care la randul lui este un mare facator de minuni.
"Am mers la cladirea Administratiei din Tesalonic, spune parintele Filothei, si paseam pe un coridor.Un ofiter turc m-a vazut si m-a intrebat ce caut. I-am spus: Vreau sa vorbesc cu pasa. -Despre ce sa vorbesti?". Am sa-i spun ceva",i-am raspuns."-Eu sunt reprezentantul pasei",i mi zise: Spune-mi ce vrei. Daca esti reprezentantul pasei, spune-mi de ce nu ne lasati sa mergem in Sfantul Munte?" Mi-a raspuns pe un ton aspru: Nu-ti voi da tie socoteala". Atunci i-am zis cu indrazneala:Nu sunteti oameni buni, sunteti nedrepti. De vreme ce nu suntem vinovati cu nimic,de vreme ce nu suntem raufacatori si actele noastre sunt in regula,nu vad motivul pentru care ne impiedicati si ne necajiti.Cum sa traim intr-un loc necunoscut si strain? Daca voi ati fi mers in Grecia,v-ar fi placut sa va faca ce ne faceti voi noua acum?
Cuvintele acestea l-au iritat, s-a maniat si a inceput sa sune cu putere clopotetelul. S-au adunat imediat 30-35 de ostasi si ofiteri , care m-au prins si m-au dus in Turnul Alb. Ce aveau de gand cu mine,nu stiu. Poate sa ma intemniteze. Cu toate acestea, eu nu m-am infricosat deloc, nu mi-am pierdut curajul. Imi parea rau numai ca nu mi-au spus nimic impotriva credintei mele(incat sa ocarasc credinta lor si sa micenicesc). Insa nadajduiam ca acolo unde ma vor duce, ma vor provoca intr-un fel.
Si pe cand paseam pe calea muceniciei, l-am rugat pe Sfantul Dimitrie sa mijloceasca la Domnul ca sa ma invredniceasca sa am moarte muceniceasca, desigur daca asta era voia lui Dumnezeu; iar daca nu este, sa ma izbaveasca din mainile acelor atei, barbari, varsatori de sange si salbatici.
Dupa ce am inaintat putin,iata ca a si aparut un superior de-al lor, care le-a vorbit in limba turca. Ce le-a spus n-am inteles. Acel turc le-a vorbit cu manie si i-a izgonit. Indeosebi pe acel ofiter care m-a arestat cu toiagul in umar. Dupa ce i-a alungatpe toti, s-a apropiat de mine cu o privire vesela si m-a lovit usor cu mana pe umar, incredintandu-ma unui ostas cuminte din Ioanina.I-a dat porunca sa ma duca pe vaporul grecesc "Mikali" care ancorase in portul din Tesalonic,pentru a ma putea intoarce in Grecia.
Intrucat nu stiam cine a fost cel care venise si daduse porunca, l-am intrebat pe astas. Mi-a spus ca era pasa. L-am intrebat: Si de ce l-a lovit pe ofiterul acela?. "L-a lovit si l-a mustrat -mi-a zis- pentru ca te-a osandit la moarte fara sa-i ceara voie". Si unde ma duceau? "In Turnul Alb, mi-a raspuns.Te duceau sa te execute. Acolo ii duc pe cei condamnati la moarte si pe altii, pe care-i lasa sa moara de foame, de sete si de duhoare.
Abia mai tarziu a aflat parintele Filothei adevarul, de la prietenul sau, avoact in Tesalonic. Acest avocat l-a auzit intr-o zi pe ofiterul pasei, care a marturisit cu exactitate ce-i spusese pasa in legatura cu asta.
"Intr-o zi , a zis pasa, pe cand dormeam linistit, in camera mea a intrat Sfantul Dimitrie, imbracat in haine de conducator de osti, inarmat si mi-a spus poruncitor si cu privire aspra:"Trezeste-te imediat ,imbraca-te,incalta-te si du-te in strada...din oras ca sa eliberezi un tanar, pe care un ofiter de-al tau la osandit la moarte. Dupa ce il vei elibera si scapa de la moarte, sa-l trimiti pe vaporul Mikali, care se afla in port si se pregateste sa plece. M-am grabit asadar,l-am scapat si l-am trimis in Grecia."
Atunci am inteles, a zis parintele Filothei, ca izbavitorul meu de la osanda cu moartea a fost marele Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir."
duminică, 18 septembrie 2011
Despre injuraturi
Nici un pacat-zice Sfântul Ioan Gura de Aur-nu cuprinde atâta rautate câta are înjuratura". Este mai greu pacatul acesta decât necuratia, decât furtul, mai greu chiar decât uciderea. De ce? Pentru ca aceste faradelegi lovesc persoanele sau interesele semenilor nostri, oamenii. Pe când sudalma este o ofensa directa adusa Stapânului Ceresc si a operei Sale mântuitoare. Pe drept cuvânt s-a zis ca înjuratura este "limba iadului".
Cât de mare mânie stârneste ocara cu limba, ne poate spune o întâmplare din Biblie.
Odata, un israelitean, într-o cearta cu un oarecare, a hulit numele Domnului. Martorii care l-au auzit, l-au adus pe calcatorul poruncii sfinte la Moise, ca sa-l judece. Conducatorul poporului nu stia cum sa-l pedepseasca pe vinovat. Atunci Dumnezeu s-a aratat lui Moise si i-a zis: "Scoate pe hulitor î afara de tabara si toata obstea sa-l ucida cu pietre. Hulitorul numelui Domnului sa fie omorât neaparat"(Levitic 24, 14-16).
Vedeti cu câta asprime pedepseste pe nelegiuitii care Îi ofenseaza numele?
Scrierile din Noul Testament nu cuprind porunci directe care sa stavileasca înjuraturile, pentru simplul fapt ca pe vremea Mântuitorului si a Sfintilor Apostoli credinciosii slaveau si binecuvântau numele Celui Preaînalt, nu-L huleau. Totusi, gasim si în legea noua locuri în care se arata raspunderea pe care o avem fata de orice cuvânt care iese din gura noastra.
Lamurit este locul din Evanghelie prin care Mântuitorul arata ce pedeapsa se va aplica batjocoritorilor de cele sfinte.
"Adevarat graiesc voua ca toate pacatele vor fi iertate fiilor oamenilor…Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda vesnica"(Marcu 3, 28-29).
Vedeti ce grozav pacat este înjuratura! Cel ce comite aceasta faradelege n-are iertare în veci. În sute de locuri si în sute de feluri ne spune Scriptura cât de milostiv si iertator este Dumnezeu. Pline sunt paginile Bibliei de datornici iertati, de desfrânate absolvite de necuratiile lor, de tâlhari mântuiti. Pâna si pentru calaii care Îl rastignira pe Cruce, Domnul Iisus s-a rugat Parintelui Ceresc de îndurare…Numai pentru hulitori nu se arata nici o raza de nadejde. Ei ramân condamnati în iad pentru vesnicie. De ce, oare? Va spuneam mai înainte: pentru ca înjuratura este o sulita care loveste în însasi inima lui Dumnezeu. Suduitorul este un dezertor din oastea lui Hristos, un tradator trecut în oastea satanei.
"Si fiara si-a deschis gura ca sa-L huleasca pe Dumnezeu".
Cunoscând aceste adevaruri, sa ne orientam viata potrivit învataturilor mântuitoare.
Datu-ni-s-a darul vorbirii. Sa-l folosim pentru sfintirea noastra. Sa-L laudam cu limba pe Dumnezeu, preamarindu-L si multumindu-I fierbinte pentru tot ceea ce a facut pentru noi.
"Tinerii si fecioarele si batrânii sa laude numele Domnului, caci numai numele Lui s-a înaltat" (Ps. 148, 12).
Cu mintea sa ne gândim la slava în care salasluieste Dumnezeu, cu inima sa-L iubim ca pe binele cel mai înalt, cu gura sa-L preamarim pe Domnul în rugaciuni fierbinti.
Daca astazi am aflat cât de mare este pacatul înjuraturii, sa ne silim din toate puterile sa nu-l savârsim niciodata. Mai bine este sa ne pierdem graiul, decât sa aruncam spre ceruri veninul rautatii.
"A înjura nu-ti învata gura si a ocarî pe Cel Sfânt nu te obisnui. Caci precum sluga rea multe batai primeste, asa si cel ce înjura, de pacat nu se va curata"(Întelepciunea lui Iisus, fiul lui Sirah 23, .
Sa nu uitam cuvântul Domnului Iisus: "Va spun ca pentru orice cuvânt desert pe care îl vor rosti, oamenii vor da socoteala la ziua judecatii"(Matei 12,36)".
Poate ca pâna astazi nu v-ati dat seama cum va omorâti sufletul cu acest pacat. Hotarâti-va ca macar de acum înainte sa nu va lasati muscati de sarpele veninos, de fiara iadului.
Alta mare datorie ce va revine este aceea de a mustra si a opri pe cei ce iau în desert numele sfinte. În legea veche citim ca atunci când un iudeu auzea pe alt cetatean hulind numele lui Iehova (Iehova = numele lui Dumnezeu în ebraica), îsi astupa urechile, îsi rupea hainele în semn de durere si indignare. Fireste ca odata cu aceste semne de protest îl mustra pe hulitor, sau, cum am aratat la început, îl ducea înaintea capeteniilor religioase spre judecata.
Asa se cuvine sa reactionam si noi, crestinii. Ori de câte ori auzim pe un semen de-al nostru ocarând numele Domnului, sa ne rupem nu hainele, ci inimile de durere, ca prin sudalma este necinstit Împaratul cerului, Mielul lui Dumnezeu, Care S-a lasat jertfit pentru pacatele noastre, sau alta persoana sfânta. Cu mustrarea, cu povata, cu sfatul, datori suntem sa intervenim, ca sa se stârpeasca dintre noi aceasta deprindere infernala.
Si numai când vom smulge cu totul din gradina neamului nostru buruiana otravitoare a sudalmei, vom avea dreptul sa ne numim oameni civilizati si crestini buni.
Pr. Dr. Stefan Slevoaca
Cât de mare mânie stârneste ocara cu limba, ne poate spune o întâmplare din Biblie.
Odata, un israelitean, într-o cearta cu un oarecare, a hulit numele Domnului. Martorii care l-au auzit, l-au adus pe calcatorul poruncii sfinte la Moise, ca sa-l judece. Conducatorul poporului nu stia cum sa-l pedepseasca pe vinovat. Atunci Dumnezeu s-a aratat lui Moise si i-a zis: "Scoate pe hulitor î afara de tabara si toata obstea sa-l ucida cu pietre. Hulitorul numelui Domnului sa fie omorât neaparat"(Levitic 24, 14-16).
Vedeti cu câta asprime pedepseste pe nelegiuitii care Îi ofenseaza numele?
Scrierile din Noul Testament nu cuprind porunci directe care sa stavileasca înjuraturile, pentru simplul fapt ca pe vremea Mântuitorului si a Sfintilor Apostoli credinciosii slaveau si binecuvântau numele Celui Preaînalt, nu-L huleau. Totusi, gasim si în legea noua locuri în care se arata raspunderea pe care o avem fata de orice cuvânt care iese din gura noastra.
Lamurit este locul din Evanghelie prin care Mântuitorul arata ce pedeapsa se va aplica batjocoritorilor de cele sfinte.
"Adevarat graiesc voua ca toate pacatele vor fi iertate fiilor oamenilor…Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda vesnica"(Marcu 3, 28-29).
Vedeti ce grozav pacat este înjuratura! Cel ce comite aceasta faradelege n-are iertare în veci. În sute de locuri si în sute de feluri ne spune Scriptura cât de milostiv si iertator este Dumnezeu. Pline sunt paginile Bibliei de datornici iertati, de desfrânate absolvite de necuratiile lor, de tâlhari mântuiti. Pâna si pentru calaii care Îl rastignira pe Cruce, Domnul Iisus s-a rugat Parintelui Ceresc de îndurare…Numai pentru hulitori nu se arata nici o raza de nadejde. Ei ramân condamnati în iad pentru vesnicie. De ce, oare? Va spuneam mai înainte: pentru ca înjuratura este o sulita care loveste în însasi inima lui Dumnezeu. Suduitorul este un dezertor din oastea lui Hristos, un tradator trecut în oastea satanei.
"Si fiara si-a deschis gura ca sa-L huleasca pe Dumnezeu".
Cunoscând aceste adevaruri, sa ne orientam viata potrivit învataturilor mântuitoare.
Datu-ni-s-a darul vorbirii. Sa-l folosim pentru sfintirea noastra. Sa-L laudam cu limba pe Dumnezeu, preamarindu-L si multumindu-I fierbinte pentru tot ceea ce a facut pentru noi.
"Tinerii si fecioarele si batrânii sa laude numele Domnului, caci numai numele Lui s-a înaltat" (Ps. 148, 12).
Cu mintea sa ne gândim la slava în care salasluieste Dumnezeu, cu inima sa-L iubim ca pe binele cel mai înalt, cu gura sa-L preamarim pe Domnul în rugaciuni fierbinti.
Daca astazi am aflat cât de mare este pacatul înjuraturii, sa ne silim din toate puterile sa nu-l savârsim niciodata. Mai bine este sa ne pierdem graiul, decât sa aruncam spre ceruri veninul rautatii.
"A înjura nu-ti învata gura si a ocarî pe Cel Sfânt nu te obisnui. Caci precum sluga rea multe batai primeste, asa si cel ce înjura, de pacat nu se va curata"(Întelepciunea lui Iisus, fiul lui Sirah 23, .
Sa nu uitam cuvântul Domnului Iisus: "Va spun ca pentru orice cuvânt desert pe care îl vor rosti, oamenii vor da socoteala la ziua judecatii"(Matei 12,36)".
Poate ca pâna astazi nu v-ati dat seama cum va omorâti sufletul cu acest pacat. Hotarâti-va ca macar de acum înainte sa nu va lasati muscati de sarpele veninos, de fiara iadului.
Alta mare datorie ce va revine este aceea de a mustra si a opri pe cei ce iau în desert numele sfinte. În legea veche citim ca atunci când un iudeu auzea pe alt cetatean hulind numele lui Iehova (Iehova = numele lui Dumnezeu în ebraica), îsi astupa urechile, îsi rupea hainele în semn de durere si indignare. Fireste ca odata cu aceste semne de protest îl mustra pe hulitor, sau, cum am aratat la început, îl ducea înaintea capeteniilor religioase spre judecata.
Asa se cuvine sa reactionam si noi, crestinii. Ori de câte ori auzim pe un semen de-al nostru ocarând numele Domnului, sa ne rupem nu hainele, ci inimile de durere, ca prin sudalma este necinstit Împaratul cerului, Mielul lui Dumnezeu, Care S-a lasat jertfit pentru pacatele noastre, sau alta persoana sfânta. Cu mustrarea, cu povata, cu sfatul, datori suntem sa intervenim, ca sa se stârpeasca dintre noi aceasta deprindere infernala.
Si numai când vom smulge cu totul din gradina neamului nostru buruiana otravitoare a sudalmei, vom avea dreptul sa ne numim oameni civilizati si crestini buni.
Pr. Dr. Stefan Slevoaca
vineri, 16 septembrie 2011
joi, 15 septembrie 2011
Minuni uitate sau trecute cu vederea- pentru valentin
Un copil adoarme tinandu-te de mana dupa ce o zi intreaga (si altele inainte) nu ai apucat sa-i adresezi niciun cuvant, oricat de neinsemnat.
O fetita creste, desi tu nu poti sa-i zici niciodata pe nume, ii spui in continuare BEBIK, o porecla aproape.
Iepurasii cresc, puii de gaina la fel.
La Tomita e in sfarsit curat.
Iar o femeie candva frumoasa, desteapta si iubitoare mai este inca asa. Ce minune , nu?
O fetita creste, desi tu nu poti sa-i zici niciodata pe nume, ii spui in continuare BEBIK, o porecla aproape.
Iepurasii cresc, puii de gaina la fel.
La Tomita e in sfarsit curat.
Iar o femeie candva frumoasa, desteapta si iubitoare mai este inca asa. Ce minune , nu?
Steindhard- de asta il iubim pentru ca iubea
"Acum stiu, am aflat si eu... "
Nicolae Steinhardt
Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.
Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart ... este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu...
Nicolae Steinhardt
Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.
Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart ... este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu...
Tot de pe Bancuta din fata Bisericii- sa nu uit
pentru toata increderea pe care mi-ati dat-o!
Iubitii mei copii.
Va rog sa ma iertati daca am uitat uneori ca un parinte nu are odihna cand unul din copiii lui sufera…
Va rog sa ma iertati daca uneori sarcinile primite m-au facut sa nu implinesc ceva ce am promis…
Va rog sa ma iertati daca acum vi se pare ca ati ramas singuri…
Psaltirea graieste ca “blestemat este cel ce se increde in om”. Om am fost si om raman pana cand Bunul Dumnezeu va pune capat rautatilor pe care le-am facut pe acest pamant. Om cu incredere in Dumnezeu. De aceea v-am vorbit de legatura cu Doamne-Doamne. Legatura pe care cu toti o avem cu Dumnezeu direct si nemijlocit. Asa ca indrazniti sa va incredeti in Dumnezeu. Nu sunt pacate si faradelegi care sa ne fure nadejdea; asta i-ar place vrajmasului sa credem. Din toata inima va rog: cautati spre Tatal vostru cel ceresc, umpeti-va de nadejde si tot ce veti cere vi se va da.
Iubitii mei copii.
Va rog sa ma iertati daca am uitat uneori ca un parinte nu are odihna cand unul din copiii lui sufera…
Va rog sa ma iertati daca uneori sarcinile primite m-au facut sa nu implinesc ceva ce am promis…
Va rog sa ma iertati daca acum vi se pare ca ati ramas singuri…
Psaltirea graieste ca “blestemat este cel ce se increde in om”. Om am fost si om raman pana cand Bunul Dumnezeu va pune capat rautatilor pe care le-am facut pe acest pamant. Om cu incredere in Dumnezeu. De aceea v-am vorbit de legatura cu Doamne-Doamne. Legatura pe care cu toti o avem cu Dumnezeu direct si nemijlocit. Asa ca indrazniti sa va incredeti in Dumnezeu. Nu sunt pacate si faradelegi care sa ne fure nadejdea; asta i-ar place vrajmasului sa credem. Din toata inima va rog: cautati spre Tatal vostru cel ceresc, umpeti-va de nadejde si tot ce veti cere vi se va da.
vineri, 8 aprilie 2011
joi, 17 martie 2011
Parintele Nicolae- de pe bancuta si catre mine
Un gand nou
17/02/2011 de pnik00
Cineva imi zicea ca pe aici nu se gasesc decat “parinte ne e dor…”
Si da, e cam adevarat.
Mi-e dor si mie; zilele astea de iarna, cand arareori mai trece cineva pe aici, imi lasa timp berechet ca sa ma gandesc, sa ma intreb ce mai face X,Y,Z. Cu unii ne vedeam aproape saptamanal, cu altii doar in posturi dar fiecare era in egala masura important. Sau era Darvariul acolo aproape, te suiai in tramvai, autobuz sau metro si ajungeai.
Nu cred ca daca distanta pamanteasca s-a marit, distanta duhovniceasca a crescut si ea. Am incercat sa sadesc in suflete ideea ca Dumnezeu este aproape, imediat de aproape de noi si orice problema gaseste la El rezolvarea. Daca venim cu rugaciune, un pic de post si un bob de smerenie.
Acum ninge si bate un pic vantul. O sa treaca si iarna, au sa apara ghioceii, brandusele, primavara, vara, toamna… Ca si in viata.
Planuisem sa ajung pe vineri 18.02 in jurul pranzului pe la Darvari. Din pacate nu mai ajung.
Ca mangaiere un fragment din predica parintelui Nicolae Velimirovici la duminica fiului risipitor:
“Cine nu ne rabda cand pacatuim, acela nu ne iubeste. Nu ne iubeste nici cel care nu ne iarta atunci cand ne pare rau ca am gresit. Dar cel mai putin ne iubeste cine nu se bucura de schimbarea noastra in bine.”
17/02/2011 de pnik00
Cineva imi zicea ca pe aici nu se gasesc decat “parinte ne e dor…”
Si da, e cam adevarat.
Mi-e dor si mie; zilele astea de iarna, cand arareori mai trece cineva pe aici, imi lasa timp berechet ca sa ma gandesc, sa ma intreb ce mai face X,Y,Z. Cu unii ne vedeam aproape saptamanal, cu altii doar in posturi dar fiecare era in egala masura important. Sau era Darvariul acolo aproape, te suiai in tramvai, autobuz sau metro si ajungeai.
Nu cred ca daca distanta pamanteasca s-a marit, distanta duhovniceasca a crescut si ea. Am incercat sa sadesc in suflete ideea ca Dumnezeu este aproape, imediat de aproape de noi si orice problema gaseste la El rezolvarea. Daca venim cu rugaciune, un pic de post si un bob de smerenie.
Acum ninge si bate un pic vantul. O sa treaca si iarna, au sa apara ghioceii, brandusele, primavara, vara, toamna… Ca si in viata.
Planuisem sa ajung pe vineri 18.02 in jurul pranzului pe la Darvari. Din pacate nu mai ajung.
Ca mangaiere un fragment din predica parintelui Nicolae Velimirovici la duminica fiului risipitor:
“Cine nu ne rabda cand pacatuim, acela nu ne iubeste. Nu ne iubeste nici cel care nu ne iarta atunci cand ne pare rau ca am gresit. Dar cel mai putin ne iubeste cine nu se bucura de schimbarea noastra in bine.”
marți, 15 martie 2011
„Întrebarea pe care trebuie să si-o pună crestinii deja căsătoriti si cu copii de crescut nu este „cum să-mi reduc la minimul necesar obligațiile familiale, astfel încât să fiu „liber” să duc o viață mai duhovniceasă? ci mai curând cum să-mi cultiv în viața de familie dragostea de Dumnezeu si de aproapele?”
staretul Macarie de la Optina
staretul Macarie de la Optina
luni, 7 martie 2011
miercuri, 16 februarie 2011
Sotie a lui Zebedeu si mama a Sfintilor Apostoli Iacob si Ioan, Salomeea, al carei nume evoca pacea, era rudenie cu Prea-Sfanta Maica a Domnului. Ea l-a urmat pe Mântuitorul pe tot parcursul predicii si lucrarii Lui. Intr-o zi, neîntelegând adevaratul sens al misiunii Domnului et crezând ca El a venit sa intemeieze o imparatie pamânteasca, ea I-a cerut sa acorde fiilor ei un loc de cinste. Hristos a îndreptat-o amintindu-i ca cei care voir sa fie partasi la slava Lui trebuie mai inainte sa bea din potirul Patimii Lui (cf. Matei 20, 20).
Aratând un curaj mai mare decât al uceniclor care l-au parasit pe Domnul în timpul Patimilor, Salomeea a privit de departe crucificarea, împreuna cu Maica Domnului, cu Sfânta Maria Magdalena si cu cealalta Marie (Marcu 15, 40; Ioan 19, 25), si, o data sabatul trecut, ea a mers si a cumparat aromate pentru a îmalsama trupul lui Iisus (Marcu 16, 1). Si cum Sfintele femei se intrebau cine ar putea sa le ajute sa miste da la care acoperea mormântul, au vazut ca acesta era deja deschis. Si intrând inauntru au vazut un înger îmbracat în alb ce le-a binevestit Invierea. Cutremurate si speriate, ele au fugit de-acolo, fara sa spuna nimanui nimic, pâna când Maria Magdalena, revenind singura la mormânt, l-a vazut chiar pe Domnul, înviat.
Sfanta irina
Aceasta a fost singura fiică născută lui Liciniu, regele din cetatea ce se cheamă Maghedon. La început sfânta s-a numit Penelope, şi atât strălucea cu frumuseţea trupului, încât întrecea pe vârstnicile ei. Ea trăia într-un turn înalt zidit de tatăl său, cu treisprezece fecioare frumoase, având multă avere spre slujba ei, şi scaun, masă şi sfeşnic, toate făcute de aur. Şi era când a fost aşezată acolo de şase ani, fiind învăţată de oarecare bătrân Apelian, pe care îl rânduise Liciniu să intre la dânsa. Într-una din zile, ea a văzut că a venit o porumbiţă, şi aducând o ramură de măslin, a pus-o pe masă; iar un vultur aducând o cunună făcută din flori a pus-o pe masă. Apoi a văzut că a venit pe altă fereastră un corb şi a pus un şarpe pe masă. De acestea mirându-se ea, şi cugetând ce pot să însemne a întrebat pe bătrânul Apelian, care i le-a dezlegat zicând: Că porumbiţa este nevoinţa gândului ei şi ramura cea de măslin este pecetea lucrurilor şi deschiderea botezului; iar vulturul, care este împărat celorlalte păsări, prin cunună îi însemna biruinţa spre bunătăţile cele alese; iar corbul care adusese şarpele, însemna necazul şi reaua ei pătimire. În scurt spunând, i-a tâlcuit şi i-a arătat ei nevoinţa muceniciei, ce avea să îndure pentru Hristos. Şi alte preamărite pentru dânsa se spun.
Se spune că i s-a dat numele prin chemare de înger, în loc de Penelope, fiind numită Irina, şi că acel înger a învăţat-o credinţa lui Hristos şi i-a spus că se vor mântui multe suflete printr-însa. Şi că va veni la dânsa Timotei, ucenicul lui Pavel, şi o va boteza. Iar când acestea s-au împlinit, ea zdrobind idolii tatălui său, i-a aruncat jos. Pentru aceasta a fost mai întâi cercetată de tatăl său, care a poruncit să fie dată să o calce caii, dintre care unul în loc să-i facă ei vreun rău, s-a repezit asupra tatălui ei şi l-a trântit jos şi l-a omorât şi a fericit pe sfânta cu glas omenesc. Iar ea îndată fiind eliberată din legături, la rugămintea poporului a făcut rugăciune, şi a înviat pe tatăl ei, care a crezut în Mântuitorul Hristos, cu trei mii de oameni şi cu femeia sa dimpreună, şi primind botezul, a lăsat împărăţia, şi-a petrecut viaţa în turnul ce zidise pentru fiica sa.
După aceea, luând împărăţia Sedechie, sfânta a fost silită să jertfească la idoli şi neplecându-se, a fost aruncată cu capul în jos într-o groapă adâncă, în care erau tot felul de târâtoare veninoase şi a rămas nevătămată. După patru zile, fiind scoasă de acolo, a fost supusă la multe chinuri, dar a rămas sfânta nevătămată. Pentru această minune au trecut la credinţa în Hristos opt mii de suflete.
După ce a căzut Sedechie din împărăţie, s-a ridicat Savorie, fiul său, cu oaste asupra aceluia ce-l scosese pe tatăl său din împărăţie. Atunci întâmpinând sfânta Irina pe Savorie înaintea cetăţii, l-a orbit şi pe el şi pe oastea lui cu rugăciunea, şi iarăşi cu rugăciunea l-a făcut să vadă. Pentru aceasta nemulţumitorii au supus-o la multe chinuri, dar desfăcându-se pământul a înghiţit pe slugile tiranului, din care pricină au trecut mulţi la credinţa în Hristos. Şi rămânând tiranul încă tot în necredinţă, a venit îngerul Domnului şi lovindu-l l-a ucis.
Şi fiind sfânta slobodă, umbla prin cetate, făcând multe şi mari minuni şi în alte multe cetăţi unde a mers şi unde a propovăduit pe Hristos, fiind supusă la nenumărate chinuri, din care rămânea nevătămată, de către regele Numenau în cetatea Calinicon şi de către regele perşilor Savorie. Aceste minuni după gândurile omeneşti pot părea unora de necrezut, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă cele ce la oameni sunt în neputinţă. Aşadar, pe scurt, a fost adusă sfânta la judecată, mai întâi adică de tatăl ei, Liciniu, a doua oară de Sedechie şi Savorie şi Numerian fiul lui Sevastian şi de eparhul Vavdon, şi Savorie regele perşilor; iar cetăţile în care a mărturisit sunt acestea: Maghedon patria ei, Calinicon, Constantina şi Mesimvira. Pomenirea muceniciei ei a fost scrisă de Apelian dascălul său.
Sfanta Anastasia Romana
Sfânta şi preaviteaza Muceniţă Anastasia a trăit în Roma, pe vremea împăratului Diocleţian. Era fiica unui elin, cu numele Prepexastu, şi al unei creştine cu numele Fausta. A învăţat credinţa creştină de la mama ei, iar Sfintele Scripturi de la un bărbat insuflat de Dumnezeu şi binecredincios, cu numele Hrisogon. Părinţii au măritat-o cu un elin, numit Publie. Din pricina necredinţei lui, sfânta se purta cu el fără dragoste; se prefăcea totdeauna bolnavă, ca să nu aibă nici o legătură cu el. Se îmbrăca cu haine proaste şi sărăcăcioase; stătea de vorbă numai cu femei nevoiaşe; slujea pe ascuns pe cei ce pătimeau pentru Hristos, intra în închisorile în care se aflau, le spăla şi le ungea rănile cu untdelemn şi le dădea hrană potrivită, însoţită fiind totdeauna de o slujitoare. Pentru toate aceste fapte, întâi a fost închisă de soţul ei, că îi ştia faptele. S-a întâmplat însă că soţul ei s-a înecat într-o furtună pe mare. Rămasă liberă, Anastasia a împărţit toate averile ei săracilor. După aceea, fără să se mai teamă, slujea celor ce pătimeau pentru Hristos; pe cei care mureau îi lua şi-i îngropa cu cinste. A îndemnat pe mulţi la mucenicie. A fost prinsă, supusă la chinuri de mulţi ighemoni împreună cu alte femei. În timpul chinurilor şi-a luat cununa muceniciei.
duminică, 30 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
